PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Al treilea pod peste Someș la Satu Mare: studiul geotehnic. Unde va fi construit

al treilea pod satu mareO firmă de specialitate angajată de Primăria Satu Mare a efectuat astăzi o serie de lucrări de forare a solului pe strada Ștrandului în vederea elaborării Studiului Geotehnic pentru cel de-al treilea pod peste Someș. Aceste lucrări continuă mâine pe cealaltă parte a Someșului, adică lângă fostul magazin Interex din cartierul Micro 17. Acest Studiu Geotehnic va face parte integrantă în proiectul tehnic al podului.

Pentru realizarea Proiectului Tehnic al celui de-al treilea pod peste râul Someș, primăria Satu Mare a alocat, în propunerea de buget pentru anul 2017, suma de 885 mii lei, iar pentru exproprieri suma de 1,15 milioane de lei.

Astfel, dacă cel de-al treilea pod va fi realizat, acesta va fi construit în prelungirea străzii Ștrandului și va coborî în Micro 17 în parcarea fostului magazin Interex.

Municipalitatea poate realiza cel de-al treilea pod din credit, în cazul în care nu se găsesc alte surse de finanţare. Conform estimărilor, podul ar costa 90-95 milioane lei, cu tot cu TVA.

Exit mobile version