Un taximetrist a rămas fără benzină, adică în ”pana prostului” în timp ce se urca pe acest pod. În această situație, mașina i s-a oprit pe pod. Un echipaj de poliție a ajuns la fața locului, a oprit în spatele taximetrului pentru a vedea despre ce este vorba.
În acest timp, pe contrasens, două mașini s-au lovit. Vinovat de producerea accidentului se face o șoferiță care, furată probabil de ceea ce se întâmpla pe cealaltă direcție de mers, nu a sesizat că mașina din fața sa a oprit, astfel că cele două mașini s-au ciocnit.
Din fericire, nu au fost victime.