PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Cea mai scumpă apă din regiune se plăteşte la Satu Mare. Mesaj către Apaserv

Cea mai scumpă apă din întreaga regiune de nord vest este în municipiul Satu Mare. Consilierul Ştefan Ressler  a prezentat în şedinţa Consiliului Local de astăzi tarifele percepute de societăţile de apă canal din zonele învecinate. Astfel, la Satu Mare se plăteşte 7,98 lei/mc apă şi canalizare, în Maramureş se plăteşte 6,22 lei, în Cluj 6,22 lei iar în Sălaj 6,72 lei.

El a atras atenţia că 40% din veniturile societăţii Apaserv merg pe salariile angajaţilor şi nu consideră normal acest lucru.

El a atras atenţia şi asupra proiectelor europene implementate de firmă, arătând că sunt semnale că s-ar putea aplica nişte corecţii, adică să fie plătite sume substanţiale către Uniunea Europeană din cauza implementării necorespunzătoare a proiectelor.

Aş dori să trag şi un semnal de alarmă raportat la proiectul care este în curs de implementare, ne putem aştepta la corecţii financiare, ceea ce înseamnă raportat la volumul acestor investiţii şi eventual alte aspecte neplăcute. Au exitat trei procese din care două au fost pierdute, corecţii financiare în total achitate se ridică undeva la 2.360.000 de lei, corecţii financiare care au fost realizate doar în faza de licitaţie. Atenţie, încă autoritatea nu a analizat executarea acestor lucrări! Mare atenţie cu privire la acest operator! Trebuie să vedem şi eficienţa în administraţie şi aceste sume, care sunt colosale, ar putea periclita bunul mers al activităţii noastre”, a spus Ştefan Ressler.