PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Fetiță de 10 ani, rănită într-un accident. A ajuns la spital

O fetiță în vârstă de numai 10 ani a fost rănită în urma unui accident de circulație produs la acest sfârșit de săptămână în județul Satu Mare. 

Astfel, în data de 11.03.2017,  pe DN 1C,   un conducător auto de  42 ani, din Satu Mare, conducând un autoturism proprietate privată între localitățile Turulung și Halmeu,  a pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de  42 ani, din Satu Mare.

În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a unei minore de  10 ani, din Satu Mare, pasageră în autoturismul condus regulamentar. Aceasta a fost transportată la spital pentru investigații medicale. 

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ, totodată li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii eventualei alcoolemii.