Articolele care au legătură cu primăvara se vând cel mai bine în această perioadă. Hainele și încălțările de primăvară sunt în top. Sportul ”întoarcerii hainelor” este practicat într-o frenezie greu de descris în cuvinte.
Zona destinată bicicletelor este un alt sector foarte căutat de sătmăreni. Aici pot fi găsite biciclete cu prețuri cuprinse între 250 de lei și 1.500 de lei. De asemenea, mai sunt căutate și articolele de grădinărit (sape, lopeți, hârlețe, coase mecanice și altele). Puieții de pomi fructiferi au trecut foarte bine deși prețul lor nu este nici pe departe mic (între 10 și 30 de lei).
Tot în piața de vechituri au putut fi văzuți, însă, și sărmani care au venit să-și vândă sărăcia în talcioc. Scule, multe dintre ele ruginite, alte aparate și ustensile vechi, multe dintre ele nefuncționale. Practic, nu există un lucru pe care dorești să/l cumperi și să nu-l găsești în Piața de Vechituri. Și, cel mai important, orice preț este negociabil.
Vă invităm să faceți o călătorie în Piața de Vechituri prin intermediul fotografiilor prezentate de PortalSM.