PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Surprinsă la volan la doar 15 ani. Acum are dosar penal

minora

O adolescentă a fost surprinsă la volan deși nu are decât 15 ani. Acum, atât adolescenta cât și cel care i-a încredințat mașina au câte un dosar penal.

Patrula de ordine și siguranță publică a  Secției Rurale Tășnad, județul Satu Mare, a surprins în data de  09.03.2017,  în jurul orei  20:50, pe raza localității Săuca, o minoră de 15 ani din Sanislău, la volanul unui autoturism. Verificările au relevat faptul că autoturismul i-a fost încredințat spre conducere de către un tânăr de 22 de ani din comuna Săuca.

Astfel că, în acest moment, ambii sunt cercetați în cadrul dosarului penal constituit, pentru  săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere și încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care se știe ca nu poseda permis de conducere.

Exit mobile version