Sărbătoarea a debutat cu depuneri de coroane la placheta amplasată în cinstea lui Petofi Sandor pe o clădire din Piața Libertății.
Apoi, cele circa 2000 de persoane au plecat în procesiune, cu husarii din Diosig călare și fanfara din Cămin în frunte, spre bustul lui Petofi Sandor din Piața Eroii Revoluției, în părculețul din fața Spitalului Vechi.
Aici au luat cuvântul Pataki Csaba și Kereskenyi Gabor.
”Mulțumesc tuturor celor care au venit astăzi aici la Satu Mare să sărbătorească împreună Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, este o zi importantă pentru comunitatea maghiară din România, pentru maghiarii din Satu Mare și, așa după cum se vede, pregătirile sunt foarte civilizate și toată lumea sărbătorește cu sufletul această importantă zi pentru noi”, a declarat Kereskenyi Gabor.
Manifestările de la bustului lui Petofi Sandor s-au încheiat cu depuneri de coroane de flori și cu un scurt program artistic.
Sărbătoarea Maghiarilor de Pretutindeni va continua la Casa de Cultură a Sindicatelor unde va avea loc un spectacol artistic dedicat acestei sărbători. Tot aici vor fi acordate și Premiile Laleaua de Argint. Laureații din acest an vor fi dr. Vass Zoltan, pentru activitatea sa în ceea ce privește reconstrucția comunității; Nyiri Zoltan – învățământ și cultură și Filip Zoltan – sport și tineret.