Vești triste a doua zi de Paște pentru sătmăreni. A murit unul dintre cei mai mari fotbaliști care i-a avut Sătmarul. Gabi Both, fotbalistul de legendă și antrenorul care a adus ultima promovare a Olimpiei în Divizia A s-a stins azi din viață.
Component al Generației de Aur a Olimpiei, fotbalist la Dinamo București și UTA Arad, fostul mijlocaș central sătmărean a jucat în cupele europene pe stadioane precum Anfield împotriva lui Liverpool sau White Hart Lane împotriva lui Tottenham. Sătmăreanul a purtat și culorile tricolore la Lotul Olimpic Național.
A fost coechipier cu jucători precum Mircea Lucescu, Cornel Dinu, Radu Nunweiller sau Florea Dumitrache și a jucat împotriva unor fotbaliști precum Nicolae Dobrin, Ilie Balaci sau Sorin Cârțu.
În anii 70 presa vremii îl numea pe Both „Dobrin II al Sătmarului”. În epoca comunistă a avut chiar șansa să evolueze la echipe din străinătate, în țări precum Germania, Austria sau chiar Australia. A refuzat însă întrucât atunci „nu era la modă să joci afară”.
În ultima perioadă, Gabi Both a ocupat funcția de președinte de onoare al FC Olimpia Satu Mare.
”Cred că s-a dus să facă echipă cu colegii săi de generație… Dobrin, Ștefănescu…Helvei… Dumnezeu să te aibe în pază…”, scrie un cronicar sportiv sătmărean care l-a cunoscut mai îndeaproape pe Gabriel Both.
Dumnezeu să-i dea odihnă veșnică.