PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Planurile lui Cătălin Cherecheş: Zona centrală din Satu Mare aş închide-o în prima zi!

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a explicat în această seară, la ITV, de ce ar fi tentat să candideze la Primăria Satu Mare, dar şi primul lucru pe care l-ar face dacă ar fi edil al Sătmarului.

El şi-a explicat declaraţia făcută vineri, când a anunţat că ar fi tentat să candideze la Primăria Satu Mare în anul 2020. Desigur că acest anunţ nu este o candidatură, ci o declaraţie privind o intenţie de candidatură.

Cherecheş a spus că are un gând, de câţiva ani de când “a venit în discuţie povestea regionalizării”, şi anume o conlucrare a judeţelor Satu Mare şi Maramureş astfel încât să devină o regiune care să facă faţă Clujului.

“Dacă vom fi două comunităţi tăcute şi nu ne vom manifesta într-un mod hotărât, ne vom stinge sub cupola Clujului sau Oradiei, şansa noastră e să fim împreună, nu separat, să găsim şanşa care unesc aceste două oraşe”, a declarat Cherecheş, la ITV.

El a explicat că de fapt îşi doreşte o platformă de dialog, nu este o competiţie între Satu Mare şi Baia Mare, ci își dorește să discute băimărenii cu sătmărenii la ce se poate face împreună în mod echilibrat.

“Primul lucru pe care l-aş face, zona centrală aş închide-o în prima zi în care aş deveni primar şi aş transforma-o în pietonală. Zona Centrului Nou, din anii 60-65, aş declara-o zonă protejată de categoria B, ar câştiga foarte multe premii”, a mai spus acesta.

El a mai afirmat că va lucra la un plan de dezvoltare al Sătmarului pe care îl va prezenta public.

“Până în 7 iulie voi face un plan, cum consider eu, din viziunea unui om din afară şi a unui primar care trebuie să stea în stradă, nu în birou”, a subliniat Cherecheş.

Primarul Băii Mari a mai explicat, tot la ITV, că a stat de vorbă cu taximetrişti, care i-au transmis că Satu Mare trebuie revitalizat, el consideră că ar trebui înfiinţată o Academie de arte la Satu Mare, cu studenţi din Ucraina şi Ungaria, în domenii multimedia şi design urban.

Întrebat de ce a ales să facă acum acest anunţ, Cherecheş a spus că un asemenea proiect amplu de nivel regional nu se poate explica într-o lună de campanie electorală.

El a mai anunţat că va înfiinţa asociaţia “Pune suflet pentru Satu Mare”, care va avea acţiuni în oraş.

Practic, se poate trage concluzia că politicianul Cătălin Cherecheş se pregăteşte pentru o eventuală regionalizare, unde speră să aibă un cuvânt de spus.