Fostul primar al municipiului Satu Mare, Dorel Coica, a nominalizat, în cadrul interviului acordat pentru PortalSM, persoanele care se fac vinovate de pierderea alegerilor locale de anul trecut. Cu toate că a mai fost solicitat și de alte publicații sau televiziuni din Satu Mare, Dorel Coica a spus că interviul acordat pentru PortalSM este primul de după alegeri. Pe lângă faptul că-i nominalizează cu nume și prenume pe cei care se fac vinovați de pierderea alegerilor, fostul primar a vorbit, în prima parte a acestui interviu, și despre activitatea actualei conduceri a Primăriei Satu Mare, pe care o consideră nesatisfăcătoare. În partea a doua a acestui interviu, care va fi difuzat mâine, Dorel Coica vorbește despre relația sa cu PSD-ul și dacă va mai candida sau nu la Primărie.
“Am mai mult timp pentru nepoțelul meu”
În prima parte a interviului, Dorel Coica vorbește despre viața sa de după alegerile locale de anul trecut. El spune că are mai mult timp de afacerea sa, de familie și de nepoțelul său și că este mult mai liniștit acum.
Dorel Coica: După încheierea alegerilor și după ce a ieșit un alt câștigător la Primărie, am revenit la activitatea mea de bază, aceea de medic, în cadrul societății pe care am înființat-o și pe care o conduc după încheierea alegerilor. Am început să reorganizez, din multe puncte de vedere, iar eu am încercat să recuperez ceea ce nu am făcut în patru ani de zile, stând la Primărie, respectiv specializări peste specializări, absolut tot ce ține de activitatea de medic. Este o activitate foarte intensă, sunt mult mai ocupat acuma decât atunci când eram la Primărie, dar e o mare diferență. Atunci când eram la Primărie am considerat că trebuie să mă sacrific, să muncesc pentru sătmăreni, iar astăzi muncesc în primul rând pentru mine, pentru familia mea, pentru echipa mea de la societate și, bineînțeles, pentru pacienții pe care-i avem în portofoliu.
Am mai mult timp pentru familie, în special pentru nepoțelul meu care a crescut, are acum 3 ani, și cu care sunt în relații extrem de apropiate, ne împăcăm extrem de bine și trebuie să mă ocup îndeaproape să-l educ, să-l cresc mare să devină și el un viitor medic și, bineînțeles, un viitor lider. Lider, dar nu politic. Îl voi ține departe de politică pentru că nu merită să faci politică în ziua de astăzi.
“Adrian Ștef, vinovatul numărul unu”
Totodată, Dorel Coica consideră că vinovatul numărul unu pentru pierderea alegerilor este Adrian Ștef. Dar consideră că toți candidații români și-au adus contribuția în acest sens.
Reporter: Cum aţi primit vestea că aţi pierdut alegerile și cine e principalul vinovat?
Dorel Coica: Intuiam că se vor pierde alegerile pentru că au fost câțiva contracandidați care au luat voturi din partea românilor. Au reușit să-i păcălească pe sătmăreni și să ia multe voturi.
De asemenea, Adrian Cozma, care s-a crezut un mare viitor primar, cunoscută fiind imaginea de pe facebook că are anumite satisfacții că stă de vorbă cu pietrele, când lua o mimică din aia de gânditorul de la Hamangia și stătea de vorbă cu pietrele din Micro 17 și Carpați I. Asta ca în spirit de glumă.
Au fost opt candidați români dintre care foarte slab pregătiți, care știau că nu au nicio șansă, dar nu știu ce i-a împins să meargă și să strice lucrurile în sine. Și mă gândesc la Opriș care cu cele 300 de voturi ale lui s-a făcut de râs; Adelin Ghiarfaș care a luat o mie de voturi; Anderco, plin de răzbunare, a căutat să se răzbune pe mine că nu l-am mai lăsat să fie șef la serviciul unde nu venea și nu lucra, unde venea câte două ore și lua o groază de bani, a luat 1.500 de voturi, asta e valoarea lui, ca fost primar, de 1.500 de voturi, și cei doi Cozma și cu Ștef care au luat circa 4.000 de voturi.
“Nici electoratul român nu s-a prezentat la vot”
Este adevărat că nici electoratul român nu s-a prezentat la vot, dar nu s-a prezentat la urne în dorința, probabil, de a-l sprijini pe Kereskenyi să ajungă primar.
Îmi pare rău de Ștef, pe care l-am considerat un tip totuși valoros, dar mi-am dat seama că nu este omul pe care îl consideram. De asta nici nu am avut o relație foarte bună și strânsă cu el în timpul mandatului, pentru că nu puteam să fiu atât de inteligent, de orientat, de bun administrator, cum a fost el, și atunci am mers pe drumul meu, și mi-am făcut treaba la Primărie, iar el, cu echipa lui, și-a făcut treaba la județ. Dar l-a bătut și Adrian Cozma. În campanie se lăuda că ne bate și pe mine și pe Kereskenyi, dar pe el l-a bătut și Adrian Cozma.
Mi-a părut rău. Sunt convins că au fost mulți dintre colegii mei de la PSD care nu mă agreau și nu mă iubeau, au fost împotriva mea și au stârnit o parte a populației împotriva mea, probabil s-au supărat și cei din cartiere că le-am dărâmat garajele, mă așteptat la mai multe voturi din cartierul Micro 16 pentru că acolo am civilizat acel cartier: arată foarte bine, cu locuri de joacă pentru copii, cu lumină, cu tot ce trebuie. Urma să finalizăm, dacă rămâneam în continuare, cartierele Micro 17, Carpați I și Carpați II, dar populația din aceste cartiere n-a ieșit la vot, s-a votat, preponderent cu Kereskenyi, sperând că el o să le rezolve problema. Probabil că o să le-o rezolve dar începând cu 2020.
“Ori nu pot, ori nu vor să facă”
În ceea ce privește activitatea actualei conduceri a Primăriei Satu Mare, Dorel Coica consideră că aceasta este destul de slabă și are convingerea că primarul Kereskenyi va avea un eșec la sfârșitul mandatului său.
Reporter: Noua administrație are aproape un an. Cum catalogați activitatea primarului Kereskenyi Gabor?
Dorel Coica: Nu-l prea văd. El se plângea în timpul mandatului meu că umblu, că merg foarte mult în delegații, că merg după investitori. Kereskenyi ce face? El nu merge într-o țară, să stea de vorbă cu investitori, el merge în mai multe țări. Și a făcut un turneu frumos acuma prin Japonia, prin Coreea de Sud, prin China. Eu i-am recomandat că dacă merge, să pună mai mulți investitori într-o valiză, că au loc, că sunt mai mici, să vină în Satu Mare. Să nu se ducă în Mongolia că dacă-l văd ăia îl opresc acolo. Îl consideră de-al lor.
Dacă vă mai amintiți, la un moment dat se plângeau că ce grea moștenire, că nu au proiecte. Păi hai să vedem: am lăsat proiectul cu blocul de pe Ostrovului, le-am lăsat proiectul cu cartierul social, Drumul Careiului cu banii aduși de către noi și trebuie doar finalizat, licitație pentru proiectarea celui de-al treilea pod, cartierele Micro 17, Carpaţi I, Carpați II, unde ar trebui continuate lucrările și încheiate. Le-am lăsat bani în buget pentru a finaliza reabilitarea Centrului Nou și Centrului Vechi. Deci sunt foarte multe proiecte pe care noi le-am lăsat. Numai că ei s-au plâns de greaua moștenire. Păi ce să spun, noi ce moștenire am avut… Plus că am pregătit mai multe pachete de străzi, plus că am trecut prin comisia tehnică câteva sute sau mii de apartamente care urmau să fie reabilitate. Totul s-a blocat după ce a ajuns actualul primar. Înseamnă că nu au echipă de conducere, ori nu doresc să facă, ori nu vor să facă.
Actualul buget a fost distribuit în favoarea intereselor colegilor domnului Kereskenyi, în general, din păcate. Îmi pare extrem de rău că în Consiliul Local nu mai există opoziție, probabil că PSD-ul ar trebui să aibă un alt lider, care să fie mai bătăios, pentru că unii dintre cei care sunt acum tot trag speranțe că vor ajunge din nou să conducă municipiul acesta și probabil că nu vor să aibă reacții negative asupra Primăriei și a conducerii acesteia.
Coica: “Îl apreciez pe Albu”
Îl apreciez pe Adrian Albu, care are experiență în postul de viceprimar, a mai fost și în altă legislatură, el știe, pe îl văd cel mai activ și el este cel care, practic, ține piept reclamațiilor populației către Primărie.
Probabil că actuala conducere nu știe să-și formeze o echipă. Probabil că există diferențe de caracter între cei care conduc acuma și șefii de servicii. Am înțeles că primarul s-a izolat, nu poți să intri la el decât cu programare pentru audiență. Eu m-am rupt de activitatea asta pentru că dacă populația a considerat că STOP Coica, mergem mai departe cu Kereskenyi, acuma o să-i las să stea cu Kereskenyi 4 ani de zile. Să vedem ce realizări o să aibă și cât de mulțumită o să fie populația. Dar sunt convins că va avea un eșec domnul Kereskenyi.
“Adrian Micle, următorul candidat PSD la Primărie”
Fostul primar a mai precizat că ar trebui să existe o înțelegere între PSD și UDMR și că Adrian Micle ar fi cel mai potrivit pentru a ocupa funcția de viceprimar al municipiului Satu mare și de Ciprian Ardelean cea de vicepreședinte al Consiliului Județean, Dorel Coica îl vede pe Micle și drept candidatul PSD pentru Primăria Satu Mare în 2020.
Reporter: Credeți că PSD ar trebui să facă o înțelege cu UDMR la nivel local? Să aibă vicepreședinte și viceprimar?
Dorel Coica: Normal așa ar fi. Dar UDMR sunt convins că nu dorește, pentru că așa au primit și ei o palmă în trecut din partea fostei coaliții dintre PSD și PNL, fostul USL. Atunci USL nu a ținut seama de dorința lor, să le dea un post de viceprimar, și normal, este o contraplată la ceea ce s-a întâmplat atunci.
Dar, ca să ai un viceprimar sau un vicepreședinte de Consiliu Județean care să stea și să nu facă nimic și să zică doar ”da, da, da”, mai bine așa. Să fii în opoziție, pentru că ai mai multă posibilitate să vezi realitatea, să critici, să faci propuneri pe care să le ia în seamă sau nu actuala conducere.
Dar echipa de la municipiu este foarte bună și aici, după părerea mea, ca lucrurile să meargă foarte bine, ar trebui întinerită echipa.
La Consiliul Județean, cel mai bun vicepreședinte care ar putea să reprezinte PSD-ul ar fi Ciprian Ardelean. Este un tip tânăr, inteligent, cu experiență politică și administrativă. Deci Ciprian ar putea să susțină punctul de vedere al PSD-ului foarte bine. Și sunt convins că ar putea să impună anumite proiecte din partea PSD.
Partea a doua a interviului va fi publicată mâine. Dorel Coica ne răspunde întrebărilor cu privire la relaţia pe care o are cu PSD-ul dar şi planurile sale de viitor.