PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Lobby pentru piste de biciclete la Satu Mare. Marș ciclistic (FOTO)

Din inițiativa Asociației CS Castelanii Carei, Agenția pentru Protecția Mediului (APM) în parteneriat cu Primăria Satu Mare, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret (DJST), IȘJ, Poliția Locală și Direcția Silvică, astăzi, 1 aprilie, a avut loc la Satu Mare un minicircuit ciclistic cu titlu generic „Împreună pe două roți pentru un mediu curat și sănătos”. A fost și un bun prilej pentru a se face lobby pe lângă autoritățile locale în vederea construirii de piste de biciclete la Satu Mare.

Acțiunea, la care au participat circa o sutăp de bicicliști, își propune atât promovarea transportului alternativ prin practicarea mersului pe biciclete cât și cunoașterea bazelor sportive din muncipiul Satu Mare, care vor fi vizitate cu ocazia acțiunii precum și necesitatea extinderii spațiilor verzi prin plantarea a câte trei puieți de tei la fiecare bază sportivă vizitată. Puieții vor fi asigurați de către Direcția Silvică.

”Acțiunea de astăzi este despre mișcare, despre ecologie și, în același timp, un moment de reculegere și de apreciere a foștilor sportivi sătmăreni. Vreau să mulțumesc directorului APM Satu Mare, care este sufletul acestei acțiuni”, a spus directorul Direcției Județene de Tineret și Sport (DJTS) Satu Mare, Virgil Dragoș.

”Nou ne-am propus ca să parcurgem un traseu generic, cu ocazia lunii pădurii, pentru a cunoaște bazele sportive și să plantăm la fiecare bază sportivă câte un copăcel în memoria sportivilor sătmăreni. Ne bucură faptul că suntem într-un număr atât de mare și vremea ține cu noi”, a declarat și directorul Agenției pentru Protecția mediului (APM) Satu Mare, Bekessy Elisabeta.

La eveniment au fost prezenți și viceprimarul municipiului Satu Mare, Adrian Albu, precum și city-managerul Masculic Csaba. Directorul APM a mai precizat că se folosește de acest moment pentru a face  lobby în vederea construrii pistelor de biciclete.

”Prin această acțiune nu ne dorim să sărbătorim doar luna pădurii dar să și atragem atenția autorităților că cetățenii au nevoie de piste pentru bicicliști, ca să promovăm transportul alternativ, să renunțăm la mașini, să ne plimbăm pe jos, cu mijloace de transport alternativ și, nu în ultimul rând, cu bicicletele. Pentru că din ce în ce mai mulți sătmăreni agreează mersul cu bicicleta. Pentru că cea mnai mare sursă de poluare în județul Satu Mare o reprezintă traficul rutier, prin urmare noi încercăm să promovăm în rândul autorităților locale din județul Satu Mare realizări de insule verzi pentru fluidizarea traficului, dar și mersul cu bicicletele”, a mai spus Bekessy Elisabeta.

Startul minicircuitului ciclistic s-a dat de pe platoul din fața Palatului Administrativ (P-ța 25 Octombrie) la ora 10.00, după care bicicliștii au parcurs următorul traseu: Piața Libertății – str. Ștefan cel Mare – Sala de scrimă – Sala de box ”Voința” -str. Ady Endre – Sala ”Ecaterina Both” – str. Gheorghe Barițiu – str. Gorunului – Aquastar – str. Gorunului- str. Gheorghe Barițiu – str. Rodnei – Stadionul ”Olimpia” – str. Avram Iancu – Calea Traian – B-dul Vasile Lucaciu – P-ța Romană – B-dul Henri Coandă – Bazele sportive ”Sănătatea” și ”Unio” – Taberele școlare.

La finalul acțiunii, în incinta taberelor școlare, participanții au servit împreună o masă câmpenească oferită de către organizatori. În timpul deplasării pe drumurile publice, participanții au purtat veste reflectorizante, iar organizatorii au asigurat deplasarea copiilor cât mai aproape de marginea drumului pentru a evita orice pericol de accident rutier.