Ultima actualizare: ieri, 21:48

Locale

Lobby pentru piste de biciclete la Satu Mare. Marș ciclistic (FOTO)

bicicleteDin inițiativa Asociației CS Castelanii Carei, Agenția pentru Protecția Mediului (APM) în parteneriat cu Primăria Satu Mare, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret (DJST), IȘJ, Poliția Locală și Direcția Silvică, astăzi, 1 aprilie, a avut loc la Satu Mare un minicircuit ciclistic cu titlu generic „Împreună pe două roți pentru un mediu curat și sănătos”. A fost și un bun prilej pentru a se face lobby pe lângă autoritățile locale în vederea construirii de piste de biciclete la Satu Mare.

Acțiunea, la care au participat circa o sutăp de bicicliști, își propune atât promovarea transportului alternativ prin practicarea mersului pe biciclete cât și cunoașterea bazelor sportive din muncipiul Satu Mare, care vor fi vizitate cu ocazia acțiunii precum și necesitatea extinderii spațiilor verzi prin plantarea a câte trei puieți de tei la fiecare bază sportivă vizitată. Puieții vor fi asigurați de către Direcția Silvică.

”Acțiunea de astăzi este despre mișcare, despre ecologie și, în același timp, un moment de reculegere și de apreciere a foștilor sportivi sătmăreni. Vreau să mulțumesc directorului APM Satu Mare, care este sufletul acestei acțiuni”, a spus directorul Direcției Județene de Tineret și Sport (DJTS) Satu Mare, Virgil Dragoș.

”Nou ne-am propus ca să parcurgem un traseu generic, cu ocazia lunii pădurii, pentru a cunoaște bazele sportive și să plantăm la fiecare bază sportivă câte un copăcel în memoria sportivilor sătmăreni. Ne bucură faptul că suntem într-un număr atât de mare și vremea ține cu noi”, a declarat și directorul Agenției pentru Protecția mediului (APM) Satu Mare, Bekessy Elisabeta.

La eveniment au fost prezenți și viceprimarul municipiului Satu Mare, Adrian Albu, precum și city-managerul Masculic Csaba. Directorul APM a mai precizat că se folosește de acest moment pentru a face  lobby în vederea construrii pistelor de biciclete.

”Prin această acțiune nu ne dorim să sărbătorim doar luna pădurii dar să și atragem atenția autorităților că cetățenii au nevoie de piste pentru bicicliști, ca să promovăm transportul alternativ, să renunțăm la mașini, să ne plimbăm pe jos, cu mijloace de transport alternativ și, nu în ultimul rând, cu bicicletele. Pentru că din ce în ce mai mulți sătmăreni agreează mersul cu bicicleta. Pentru că cea mnai mare sursă de poluare în județul Satu Mare o reprezintă traficul rutier, prin urmare noi încercăm să promovăm în rândul autorităților locale din județul Satu Mare realizări de insule verzi pentru fluidizarea traficului, dar și mersul cu bicicletele”, a mai spus Bekessy Elisabeta.

Startul minicircuitului ciclistic s-a dat de pe platoul din fața Palatului Administrativ (P-ța 25 Octombrie) la ora 10.00, după care bicicliștii au parcurs următorul traseu: Piața Libertății – str. Ștefan cel Mare – Sala de scrimă – Sala de box ”Voința” -str. Ady Endre – Sala ”Ecaterina Both” – str. Gheorghe Barițiu – str. Gorunului – Aquastar – str. Gorunului- str. Gheorghe Barițiu – str. Rodnei – Stadionul ”Olimpia” – str. Avram Iancu – Calea Traian – B-dul Vasile Lucaciu – P-ța Romană – B-dul Henri Coandă – Bazele sportive ”Sănătatea” și ”Unio” – Taberele școlare.

La finalul acțiunii, în incinta taberelor școlare, participanții au servit împreună o masă câmpenească oferită de către organizatori. În timpul deplasării pe drumurile publice, participanții au purtat veste reflectorizante, iar organizatorii au asigurat deplasarea copiilor cât mai aproape de marginea drumului pentru a evita orice pericol de accident rutier.

7 comentarii

  1. Cucu Răspunde

    Traiasca Coica care a facut parcari la cabinetele lui din pista de biciclete. Si sai traiasca si ambulantele care faceau trafic cu tigari si acum se odihnesc batrineste. Si-au facut veacul.

  2. MISU SAVA Răspunde

    Ei vor piste de biciclete, oare atat putem?
    De ce nu facem lobby pentru centura, pod,,,

    • Unu' Răspunde

      Eu propun ca, special pentru tine, fiecare supermarket și magazin mai mare de 50 mp, să fie obligat să amenajeze în incinta magazinului câte o pistă specială de drive-in, și câteva locuri de parcare la casele de marcat!
      Bună idee, nu-i așa?

  3. avu Răspunde

    Misu acestea se pot face rapid. In multe locuri se face numai marcajul (costa doar vopseaua). Nu inteleg de ce a trebuit un parteneriat cu Primaria? Daca este mars nu atragi atentia institutiei care nu construieste pistele. Suna ca in fotbal “a blat”. Din punctul meu de vedere a fost o activitate frumoasa dar fara rost..

  4. satmarean Răspunde

    Toți știm că avem nevoie de al 3-lea pod, dar trebuie să ne gândim și la sănătatea noastră, dacă am avea în oraș piste pentru biciclete mulți am lăsa mașinile și am circula cu bicicletele, dar acum e un adevărat pericol.

  5. mipudeco Răspunde

    Bicicleta inseamna sanatate. La Satu Mare nu te poti duce cu bicicleta la serviciu doar daca o iei in brate. Ar trebui sa existe posibilitatea ca sa mai eliberam autoturismul sau autobuzul macar 1 zi pe saptamana. Dar unde sa mergi cu bicicleta??? Cei care au foarte multi bani nu vor renunta la masina, deci piste de biciclete, ioc!

  6. Unu' Răspunde

    Stimați bicicliști, este super OK să ne cerem drepturile, DAR ca să ne fie respectate drepturile trebuie și noi să respectăm drepturile celorlalți participanți la trafic!
    Nu prin mersul pe trotuar făcând slalom printre pietoni și mașini parcate aiurea, ci mergând regulamentar pe partea dreaptă a drumului!
    Nu doar că așa este legal ci așa este și moral! Este și drumul nostru, iar șoferii trebuie să ne respecte la fel cum și noi îi respectăm pe dânșii!
    Prin mersul pe trotuare nu facem altceva decât să-i încurcăm pe pietoni, iar șoferii primesc un semnal greșit cum că noi renunțăm de bună-voie la drepturile noastre! Azi-mâine o să ne forțeze să nu folosim drumurile!
    Vă doresc drumuri bune!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.