Parcări etajate chinezeşti la Satu Mare?! Primarul Kereskenyi Gabor a declarat că s-ar putea implementa şi la Satu Mare construirea de parcări supraetajate după modelul chinezesc, însă acestea sunt foarte scumpe. Dar, ideea trebuie analizată.
“A fost o chestie foarte interesantă care s-ar putea implementa şi la noi, construirea de parcări inteligente, de parcări etajate inteligente cu senzori şi mecanisme de ridicare, poate ați mai văzut. Nu trebuie să intre șoferul, el iese din mașină și o macara cu senzor ridică mașina și o pune la un loc de parcare. Ulterior coboară mașina și poți să pleci. Sunt și astfel de soluții, însă acestea poate ar fi pentru noi mai scumpe că acestea costă cam 7.000 de euro pe loc de parcare numai mecanismul, fără construcție. Deci trebuie să analizăm. Însă este important de știut că sunt și astfel de soluții”, a declarat primarul Kereskenyi Gabor.
El a fost într-o vizită de lucru în China, Coreea de Sud şi Japonia, vizitând mai multe obiective, inclusiv astfel de parcări.
“A fost o experienţă bună şi de folos pentru că am putut studia acele modele de smart city şi safe city, acele aplicaţii care consider că le vom putea implementa şi în Satu Mare. Este vorba de acele concepte care fac legătura între structurile de ordone publică, între structurile pentru situaţii de urgenţă, semafoare, camere de luat vederi şi funcţionarea acestor sisteme şi platforme integrate. Am vizitat centrele de control trafic atât din Tokyo cât şi din Seul şi de acolo am putut să tragem nişte concluzii care le vom putea implementa şi la noi. Am fost şi la fabrica Huawei care au prezentat acele smart city şi safe city şi chiar sunt dispuşi să vină şi la noi să ne facă o strategie, cum am putea să implementăm aceste proiecte”, a mai spus edilul.
Prezentăm mai jos câteva modele de parcare realizate de chinezi:
https://www.youtube.com/watch?v=sD3vdjr90sA