În această seară a izbucnit un scandal la Vama Petea. Sensul de ieșire din țară a fost blocat preț de câteva zeci de minute de șoferii nemulțumiți că se stă enorm de mult la coadă.
Potrivit martorilor oculari, circa 15 șoferi, sătui să stea atât de mult la rând, au decis să blocheze toate cele șase benzi de ieșire din țară solicitând deschiderea încă cel puțin a uneia în locul uneia de pe sensul de intrare. Practic, șoferii au blocat de-a curmezișul toate benzile de ieșire.
Vama Petea a fost blocată, în acest fel, aproximativ 20-25 de minute. După mai multe negocieri, în urma acestui scandal la Vama Petea, conducerea punctului de frontieră au decis deschiderea pe sensul de ieșire și a unei benzi din sensul de intrare. Adică pe ieșire sunt în prezent șapte benzi, iar pe intrare doar cinci. Pe o bandă de intrare se iese din țară, pe contrasens.
Nemulțumirea călătorilor a survenit după ce, în această seară, au fost nevoiți să stea mai bine de două ore la rând la ieșirea din țară. Rândul la Vama Patea a fost până la benzinăria din drumul spre Dorolț (Rompetrol), adică la aproape un kilometru de la ghișeele de control de la vama maghiară.
Se pare că nici sistemul de control nu este foarte bine pus la punct. Un călător a declarat pentru PortalSM că a vorbit cu un vameș maghiar care i-ar fi spus că după două-trei buletine verificate se blochează sistemul.
Portalul eşti tu!
Fii reporter PortalSM! Tot ce trebuie să faci este să fotografiezi un eveniment, cu telefonul mobil, și să trimiţi pozele la redactia@portalsm.ro sau pe pagina noastră de facebook https://www.facebook.com/PortalSM.ro/, însoțite de o scurtă explicație, pentru a deveni o știre.
De asemnea, puteți semnala și telefonic o știre, la nr. 0771 677 210. Putem fi contactaţi atât pe WhatsApp, cât şi pe Viber.
Aşadar, fii reporter! Portalul eşti chiar tu!