Un accident grav, soldat rănirea unei femeie, s-a produs în această dimineață, în jurul orei 10, la Satu Mare.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Satu Mare, Răducu Silaghi, aflându-se la volanul unui autoturism VW Golf, un bărbat în vârstă de 33 de ani, circulând pe strada Energiei, nu a acordat prioritate unui autoturism VW Beetle la volanul căruia se afla o femeie în vârstă de 41 de ani, astfel că cele două autoturisme s-au ciocnit.
În urma impactuui, șoferița a acuzat dureri în zona cervicală.
La fața locului a ajuns și o ambulanță SMURD care, după ce i-a acordat femeii primul ajutor, a transportat-o la Urgențe.
Polițiștii au demarat cercetările pentru a stabili cum s-a produs accidentul.