Consilierul judeţean PNL Virgil Enătescu a avut astăzi o luare de poziţie cu privire la situaţia din Spitalul Judeţean. El i-a “certat” pe colegi de la PSD după ce au cerut demisia managerului Camilo Coste, reproşându-le că în anii anteriori nu au văzut probleme.
“Unde aţi fost până acum domnii delegaţi? Nu aţi văzut nimic? Nu aţi ştiut nimic? Nu v-a interesat deloc! Acum însă când e vorba de o luptă politică aveţi treabă cu un singur om, ca să-i promovaţi pe ceilalţi care vor să îşi facă treburile lor, interesele lor personale! Eu în acest judeţ de 40 de ani am luptat pentru o aistenţă medicală ca lumea. Rezultatul? Care a fost rezultatul? Domnul Fanea a luat o hârtie şi s-a dus la fiecare şef de secţie şi l-a ameninţat căd acă nu semnează acte împotriva mea să fiu dat în judecată, la Colegiul Medicilor. Se fac nişte lucruri…”, a spus Enătescu.
El a acuzat fosta conducere a Consiliului Judeţean că a numit manager strict pe criterii politice.
“Felicit această delegaie că preferă pe doamna educatoare, că atunci merge splendid Spitalul Judeţean şi nu un medic primar care a fost şef de secţie, care a condus o secţie de chirurgie şi care are toate competenţele şi tot ce trebuie. Domnilor, dvs vreţi să mergeţi iarăşi pe ideologia proletcultistă? Oricine poate fi orice, numai partidul să îi pună în faţă? Cu ce drept? În sănătate de când medicii pot fi înlocuiţi de votul unei asociaţii politice? De când medicii pot să ia decizie numai din punct de vedere politic. Destul a fost chinuit acest popor de cei care au fost înaintea dvs şi văd că vreţi neapărat să le urmaţi drumul”, a mai spus Enătescu.
El a subliniat că trebui promovaţi oameni pe competenţe profesionale, nu pe criterii politice.
“Cei de acolo se joacă şi fac intrigi. Dacă va fi nevoie presa poate demonstra cum s-au făcut intrigi prin care au fost zburaţi diferiţi directori, diferiţi şefi de secţie, tot de tovarăşii care acum îi fac treaba din nou. Sunt nişte tovarăşi care îşi fac treaba din nou! Nu aruncăm mizeria asupra unui partid, asupra unui grup de oameni care probabil eu şi ei idealurile lor, doar pentru a satisface construcţia de vile, de centre medicale private şi alte lucruri pentru cei ce nu le mai ajunge cât au furat, cei ce nu le mai ajunge cât au furat! Câţi au furat în spitalul judeţean? O să aflaţi şi asta la un moment dat! Cine a fost atunci? Nu era acum doctorul ăsta, erau ăialalţi care vor să vină iarăşi la robinete”, a declarat Enătescu.
“E o muncă foarte serioasă munca de medic, nu numai beţiile făcute în campaniile electorale şi grătarele. Nu asta e munca în medicină. Separaţi-le, tot ce este înşelătorie şi propagandă cde ceea ce este profesie şi obligaţie morală”, a încheiat consilierul.