PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

VIDEO/FOTO. Grevă generală. O instituție și-a închis porțile pe termen nelimitat

Angajații Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu Satu Mare se află, începând de azi, în grevă generală pe perioadă nedeterminată. Își manifestă astfel nemulţumirea şi indignarea pentru inechitatea salarială care există în domeniul protecţiei mediului.

”Greva noastră vine ca răspuns la eșuarea negocierilor dintre sindicatul Gărzii Naționale de Mediu cu Ministerul Mediului, respectiv Ministerul Muncii și Protecției Sociale. În momentul de față, revendicările noastre sunt, în principiu, de natură salarială, dar și ne dorim să fie îmbunătățite condițiile de muncă ale întregului personal. Din păcate, nu avem niciun răspuns și sunt mici șanse ca solicitările noastre să fie soluționate într-un mod favorabil, de aceea noi am decis, în unanimitate, ca întreg personalul Gărzii de Mediu, din toată țara, să intre în grevă pe perioadă nedeterminată”, au declarat, pentru PortalSM, reprezentații Gărzii de Mediu Satu Mare.

Aceștia sunt nemulțumii de faptul că nu există o egalizare a salariilor, între salariații gărzii de mediu și cei ai gărzii forestiere, având deopotrivă atribuții de monitorizare, inspecție și control. Practic, salariile celor de la Garda de Mediu sunt la jumătate față de ale celor de la Garda Forestieră cu toate că, spun cei de la mediu, au aceeași activitate.

”Este de neînţeles discrepanţa între importanţa care se acordă la nivel global problemelor legate de protecţia mediului şi modul în care sunt trataţi în ţara noastră cei care veghează la păstrarea unui mediu sănătos. Cu toate că protecţia mediului este un domeniu de importanţă strategică, reprezentând o vulnerabilitate, un risc şi o prioritate conform Strategiei Naţionale de Apărare a ţării, angajaţii Gărzii Naţionale de Mediu nu au mai beneficiat de o creştere salarială din anul 2009, fiind remuneraţi în prezent conform celei mai mici grile de salarizare din întregul sistem bugetar”, se arată într-un comunicat de presă remis de sindicatul Gărzii de Mediu.

Pe întreaga perioadă a grevei generale nu se vor desfăşura activităţile specifice Gărzii Naţionale de Mediu şi nu se va lucra cu publicul în niciun comisariat din ţară, fapt pentru care angajații instituției își cer scuze cetăţenilor pentru această disfuncţionalitate. Însă, cel puțin la Satu Mare, toți cei 11 angajați se află la birouri, doar că nu lucrează.