Angajații Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Satu Mare au declanșat astăzi o grevă spontană fiind nemulțumiți de noua lege a salarizării.
Potrivit acestora, în urma noii grile, salariile li se vor reduce cu aproximativ 20%.
”Nemulțumirea noastră pentru care astăzi am protestat este proiectul Legii Unice a Salarizării și modalitatea în care noiu suntem încadrați în această lege. Vom ieși în continuare, zilnic la proteste, până ce vom obține ceea ce ne dorim. Prin această lege, veniturile angajaților din DSVSA Satu Mare pierd 20% din veniturile actuale reale. Cerința noastră este ca aceste salarii să fie egalizate cu cele din Autoritatea Sanbitar Veterinară”, a precizat Remus Fechete, lider de sindicat la DSVSA Satu Mare.
Protestul spontan a fost declanșat în jurul orei 11.00 și a durat până la ora 12.00.
În cazul în care revendicărilor nu vor declanșa nici o reacție, angajații spun că vor continua protestele și în zilele următoare.