PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

VIDEO& FOTO Un nou protest la Tribunalul Satu Mare. Grefierii au ieșit în stradă!

Un nou Protest la Tribunalul Satu Mare. Grefierii Tribunalului şi Judecătoriei Satu Mare au ieșit astăzi din nou în fața sediului Palatului de Justiție din Satu Mare. Grila de salarizare este principala nemulțumire a celor circa 50 de grefieri sătmăreni. proiect trecut deja de Senat și care se află în dezbatere la Camera Deputaților.

În acest sens, reprezentanții grefierilor din toată țara au depus mai multe amendamente la Legea salarizării dar care nu au fost luate în considerare. Asta i-a determinat să iasă în stradă pentru a doua oară consecutiv.

”Ieșirea de astăzi se datorează faptului că ieri niciunul dintre amendamentele propuse de reprezentanții noștri nu a fost luate în considerare. Vom continua să ieșim în stradă până ce acele amendamente vor fi aprobate”, a precizat, pentru PortalSM, Mirela Ardelean, grefier în cadrul Tribunalului Satu Mare.

Protestatarii nu exclud nici o eventuală grevă generală pe termen nelimitat, asta dacă doleanțele lor nu vor fi aprobate.

”Deocamdată suntem doar în stadiul de protest spontan, dar eu sper să ajungem, dacă nu vom fi luați în considerare, la o grevă totală”, a mai spus grefierul, care a mai adăugat că o eventuală astfel de acțiune de protest radicală al bloca sistemul judiciar din România.

Tot astăzi, la astfel de acțiuni de protest au mai participat și grefierii de la judecătoriile din Carei și Negrești-Oaș.