Semnături pentru demiterea managerului Spitalului Județean. Războiul din cadrul Spitalului Județean de Urgență Satu Mare ia amploare. O parte dintre cadrele medicale din spital au demarat o amplă campanie de strângere de semnături în vederea demiterii managerului Camilo Coste.
Din informațiile pe care le deținem, se pare că majoritatea șefilor de secție și-au pus deja semnătura pe această listă care acum este completată de celalalte cadre medicale (medici, asistenți, brancardieri etc).
Unul dintre puținii medici care nu a semnat această listă este dr. Teodor Mihali, acesta fiind și singurul, cel puțin până în prezent, care a luat atitudine împotriva acestui demers.
”După toate aranjamentele, circul de la posturile TV sau în curtea spitalului, iata că venit timpul listelor pentru semnături de demitere a managerului Dr. Coste. Organizatorii profită că șefii de secție au fost de acord și acum obligă personalul din subordine să semneze! Toate se întâmplă în spatele noului manager interimar.
RUSINE!!! CE MAI DORIȚI? UNDE VREȚI SĂ AJUNGEȚI? Nu a fost destul că faceți spitalul de rușine în fața oamenilor? Doriți să puneți președintele Consiliului Județean în imposibilitatea de a mai putea remedia ceva? Nu am crezut niciodată că sunteți în stare, în loc să vă vedeți fiecare de profesie!”, spune doctorul Mihali.