Un accident de circulație s-a produs astăzi, în jurul orei 10.50, pe Drumul Careiului, lângă Decolux. În urma evenimentului rutier, în care au fost implicate trei mașini, o persoană a ajuns la spital.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare, Răducu Silaghi, a precizat pentru PortalSM, că șoferul unei mașini, care ieșea de pe strada Energiei pe Drumul Careiului, nu a acordat prioritate unei mașini care circula regulamentar, dinspre Carei spre Satu Mare, astfel că impactul dintre cele două autoturisme a fost inevitabil.
În urma impactului, mașina la volanul căreia se afla șoferul neatent, a fost proiectată pe contrasens unde a fost lovită de un alt autoturism, care mergea înspre Carei.
O persoană a acuzat dureri în urma acestui eveniment rutier, astfel că a fost transportată la Urgențe pentru analize medicale mai amănunțite.
Polițiștii au ajuns la fața locului și au demarat cercetările pentru a stabili cauzele producerii accidentului.