PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Cinema Popular la un an de la reabilitare: crăpături, igrasie şi mucegai

La nici doi ani de la finalizarea lucrărilor de modernizare a fostului Cinema Popular, începe să se vadă profesionalismul firmei care a efectuat lucrările.

În clădire au început deja să apară crăpături, este plin de igrasie şi mucegai. Din imagini se poate vedea cel mai bine cum arată interiorul clădirii.

Lucrarea a fost executată de către o firmă din Ungaria.

Reabilitarea s-a făcut cu fonduri europene prin proiectul proiectului ”Investiții imobiliare în vederea dezvoltării întreprinderilor româno-maghiare” un parteneriat între Satu Mare și Nyiregyhaza.

Proiectul a fost implementat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007 – 2013 și finanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională, completat de co-finanţarea naţională a celor două state membre participante în program, Ungaria și România. Valoarea totală a proiectului a fost de 1.917.005,58 euro iar termenul de finalizare este până în  ianuarie 2016.

Liderul proiectului a fost Fundația PRIMOM pentru promovarea întreprinderilor din județul Szabolcs- Szatmar-Bereg, partener proiect – Municipiul Satu Mare iar partener asociat Agenția pentru Protecția Mediului Satu Mare. Valoarea totală a proiectului este de 1.917.005,58 euro:  lider proiect – 887.763,33 euro și partener proiect –  1.029.242,25 euro.