PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Incendii la Satu Mare. Intervenția pompierilor au redus pagubele

În cursul zilei de ieri, pompierii din cadrul I.S.U. ,,SOMEŞ” Satu Mare au intervenit pentru limitarea şi stingerea a două incendii produse în municipiul Satu Mare.

Astfel, ieri seară, în jurul orei 21:25, la 112 se anunţa producerea unui incendiu de vegetaţie uscată. La sosirea forţelor de intervenţie profesioniste la adresa indicată, s-a constatat faptul că ardea vegetaţia uscată / gardul viu al unui teren intravilan din municipiul Satu Mare. Două echipaje de pompieri au intervenit în cel mai scurt timp, reuşind să oprească extinderea focului la proprietăţile învecinate. Au ars aproximativ 20 mde vegetaţie uscată.

În aceeaşi seară, în jurul orei 23:17, pompierii Detaşamentului de Pompieri Satu Mare au fost anunţaţi despre izbucnirea unui incendiu la un utilaj de uscare cereale, aflat în proprietatea unei societăţi comerciale din localitatea Satu Mare. Două echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă s-au deplasat imediat la sediul societăţii afectate de incendiu. La sosirea forţelor de intervenţie, focul se manifesta în interiorul uscătorului de cereale, existând pericolul extinderii acestora la întreaga societate, respectiv la celelalte societăţi comerciale aflate în imediata apropiere.

Anunţarea din timp a urgenţei şi intervenţia promptă a pompierilor a făcut posibilă atât oprirea propagării incendiului, cât şi stingerea acestuia.

Cauza probabilă a producerii incendiului a fost aprinderea reziduurilor de materie primă din interiorul uscătorului în urma unei defecţiuni în timpul exploatării.

Au ars reziduurile de germeni de porumb din interiorul uscătorului.

Exit mobile version