Planul de mobilitate urbană, elaborat pentru Primăria Satu Mare, evidențiează neajunsurile orașului care crează nemulțumiri sătmărenilor față de orașul în care trăiesc. Și nu sunt puține. Viteza foarte scăzută de deplasare, traficul foarte greu, dar și lipsa unor piste pentru biciclete, sunt doar câteva dintre acestea.
Una dintre principalele nemulțumiri este viteza foarte scăzută cu care se circulă pe arterele principale din oraș, adică 18-20 km/h. Autobuzele se mișcă ceva mai încet, având, în medie, o viteză de 14-16 km/h.
Întrebați cu ce se deplasează în ora, 53% dintre sătmăreni au răpspuns ”cu autoturismul”. 20% au spus pe jos, 15% cu ”transportul public” și doar 12% ”cu bicicleta”.
Traficul greu din oraș, traficul auto ridicat la orele de vârf precum și trotuarele și aleile necorespunzătoare, reprezintă principalele nemulțumiri ale sătmărenilor în timpul deplasării lor prin oraș.
Fluența scăzută la orele de vârf (34%), traficul auto ridicat (21%) și parcările neregulamentare sunt , de asemenea, principalele nemulțumiri cu privire la traficul din municipiul Satu Mare.
În ceea ce privește deplasările cu bicicleta, 50% dintre sătmăreni sunt de părere că principala problemă din acest punct de vedere este dificultate de a circula pe două roți din cauza traficului din Satu Mare. 29% dau vina pe traficul greu, în timp ce 10% și-ar dori un centru de închiriat biciclete.
Lipsa pistelor de bicicleta în oraș, sau acolo unde există sunt ocupate de mașini parcate, reprezintă principala problemă în privința circulației cu bicicleta în oraș, potrivit celor spuse de peste 80% dintre repondenți.
Demn de remarcat este și faptul că 42% dintre sătmărenii intervievați au spus că ar folosi bicicleta dacă are exista piste destinate special, alt 18% dacă ar exista centre de închiriat biciclete, în timp ce 40% au spus că nu ar folosi niciodată bicicleta.
Pentru realizarea Planului de Mobilitate Urbană, au fost angajate 16 persoane din Satu Mare care au lucrat între 2 săptămâni și două luni la colectarea datelor. Au fost desfășurate șase anchete Origine-Destinatie pe penetrații (DN19 – Botiz, DN19F – Odoreu, DN19A –Zalău, DN 19-Carei, DN19A Petea și DJ 193-Păulești ), două anchete Origine-Destinație interne în principalele intersecții (Octavian Goga-Cloșca, Lalelei-Careiului) și 154 sectiuni de recenzare a traficului (sens dublu). Au fost realizate 2.180 interviuri cu pietonii și bicicliștii (eșantion 1.96% – minimul reglementat – 1%) și recensăminte ale pasagerilor transportului în comun în 32 de stații.