PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Penitenciarul Satu Mare, văzut din interior. Porți Deschise, dar nu pentru deținuți

Penitenciarul Satu Mare. Cititorii PortalSM au prilejul de a viziona o serie de fotografii făcute astăzi în incinta Penitenciarului Satu Mare cu ocazia manifestării Porți Deschise. Ghid a fost directorul Penitenciarului, comisarul șef Petru Romeo Poiană.

A fost vizitată capela, unde părintele Florian Silaghi a explicat că tot ce s-a făcut acolo a fost realizat de către condamnații din penitenciar. Acesta a mai spus că majoritatea celor încarcerați sunt ortodocși, sunt și doi musulmani, dar și creștini de alte confesiuni.

Tot cu această ocazie, directorul Petru Romeo Poiană a arătat că, deși au fost luate unele măsuri, Penitenciarul Satu Mare este încă destul de aglomerat.

”Suprapopularea Penitenciarului Satu Mare este o provocare, o ținem sub control, încercăm, să diminuăm efectele. La Satu Mare, din pricina infrastructurii vechi, de pe la 1884, soluția arhitectonică din acea vreme, nu permitea ca spațiile să fie generoase. Sunt spații înguste. În schimb, la înălțime, la partea de metri cubi de aer, ne încadrăm în normele interne. La 6 mc de aer, capacitatea legală a Penitenciarului Satu Mare este de 422. Având în vedere că azi în penitenciar sunt 443 de persoane, zicem noi, la indicatorul acesta suntem ok. Însă la 4 metri pătrați, este o problemă. Capacitatea ar trebui să fie de 235 de persoane”, a arătat directorul penitenciarului.

Acesta a mai precizat că la Satu Mare sunt încarcerate și persoane cu fapte grave, omoruri, de exemplu, dar care sunt pe ultima parte a detenției.

În rest, condițiile din celule sunt câte de cât bune. Deținuții au televizor în cameră, baie separată și sunt între 4 și 12 persoane într-o încăpere. Deținuții mai au o sală de sport, bibliotecă, cabinete medicale, chiar și un magazin.

Recent a fost reabilitată o aripă a penitenciarului care va fi dată în funcțiune în scurt timp. Aici vor fi ”cazați” deținuții cu regim deschis. Adică aceștia vor putea merge dimineața la muncă și să se întoarcă seara în penitenciar. Celor care li se va oferi acest lucru vor fi atent selectați.

Acești deținuți vor avea parte de condiții hoteliere net superioare față de ceilalți.

Fotografiile, însă, sunt elocvente pentru cum arată astăzi Penitenciarul Satu Mare.