PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Imagini triste cu Stadionul Olimpia. Arena, inundată după ploaie

Ploaia de azi noapte a afectat serios pereții stadionului Olimpia. Dacă vremea capricioasă va persista o perioadă mai îndelungată, soarta arenei din Satu Mare va fi pecetluită. Cu toate că banii pentru acest obiectiv sunt aproape inexistenți, cu un minim de efort construcția ar putea fi cât de cât pusă pe picioare.

Imaginile cu dezastrul provocat de ploaie au fost postate pe facebook de Ciprian Bretan, cel care trage un puternic semnal de alarmă vizavi de viitorul stadionului.

,,După ploaia din noaptea trecută a apărut adevărata situație a stadionului Olimpia – Daniel Prodan. Înțeleg că nu sunt bani pentru un stadion nou, dar lipsa unei acțiuni imediate s-ar putea să ne coste mult mai scump: stadionul poate deveni de nefolosit. Pe timp de iarnă infiltrațiile din poze pot și vor face ravagii. Cea mai simplă și ieftină soluție ar fi acoperirea tribunelor după modelul Cugir. Izolarea tribunelor la ora asta nu garantează, zic eu, salvarea stadionului. Celor tentați să sară că sunt alte priorități le spun doar atât : stadionul, la fel ca Teatrul de exemplu, este un bun public, deci trebuie întreținut din bani publici pentru a nu rămâne fără el, indiferent cine, ce activități desfășoară acolo”, se arată în postarea lui Ciprian Bretan.