PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Indicatorul care îi alungă pe șoferi. Amenzile de parcare pot deveni istorie

Indicatorul care îi sperie pe șoferi. Iată una dintre cele mai ilare invenții din Satu Mare. Aceste fotografii au fost surprinse lângă Școala Gimnazială Constantin Brâncoveanu și ne demonstrează că lupta împotriva parcărilor neregulamentare nu are limite.

Este limpede că într-un oraș aglomerat, așa cum este Satu Mare în special la orele de vârf, locurile de parcare au devenit un lux, pe care de multe ori doar șmecherii și le permit la orice oră. Cum în centrul orașului e aproape imposibil de găsit un loc, atenția se îndreaptă către zonele mai liniștite, unde însă îi găsim pe proprietarii caselor care stau la pândă pentru a-i surprinde pe șoferii ce își lasă mașinile în fața imobilelor. Până aici, nimic ieșit din comun, însă până unde s-a ajuns pentru a-i taxa pe șoferi, este de-a dreptul uluitor.

Astfel de amenințări s-au mai văzut, însă afișate la repezeală, pe porțile caselor și nicidecum prezentate atât de evident. Practic, avem de-a face cu un indicator în toată regula, iar doar gândul că o mașină lăsată în acea zonă, chiar și pentru 5 minute, duce la scenarii dintre cele mai nefericite.