PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Poliţia Locală a descins în Piaţa Someş, alături de Poliţia de Frontieră

Poliția Locală Satu Mare și Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare au demarat acțiuni comune de combatere a traficului cu țigări. Prima a avut loc joi dimineață în Piața Someș din municipiul Satu Mare.

Oamenii legii au depistat-o pe Fatima B., în vârstă de 26 de ani, din Satu Mare, care comercializa țigări de proveniență ucraineaneană. Polițiștii au găsit atât țigările pe care femeia le avea asupra ei, dar și cartușele pe care le depozita într-o mașină parcată în zona Pieței Someș.

Oamenii legii au ridicat 1.200 fire de țigări, în valoare de 690 de lei, care au fost predate lucrătorilor din cadrul S.T.P.F Satu Mare, în vederea confiscării. Fatima B. a fost amendată contravențional cu suma de 1.500 de lei.

Poliția Locală Satu Mare va organiza periodic, în colaborare cu Poliția de Frontieră, acțiuni pe linia combaterii traficului de țigări, atât în zona piețelor, dar și în alte zone din municipiul Satu Mare.

Sursa: Primăria Satu Mare

Exit mobile version