PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Tânăr depistat fără permis în trafic, arestat. Avea alte 4 dosare penale

Un tânăr de 20 de ani din Satu Mare a fost reţinut de către poliţiştii Biroului Rutier pentru comiterea repetată de infracţiuni la regimul siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.

În data de 10.07.2017, la ora  17:00, poliţiştii rutieri sătmăreni au oprit pentru control în trafic, în Piaţa Jean Calvin din  Satu Mare, un autoturism la volanul căruia se afla un tânăr. După identificare s-a stabilit că cel de la volan este în vârstă de 20 de ani şi are domiciliul în Satu Mare, iar în urma verificărilor detaliate s-a constatat că acesta nu deţine permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

Din cercetări a mai rezultat faptul că din luna noiembrie a anului trecut şi până în prezent , pe numele acestuia au fost întocmite  nu mai puţin de 4 dosare penale, toate pentru conducere fără permis, motiv pentru care faţă de acesta s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore.

Sursa: Poliţia Satu Mare