PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Cuibul de prostituţie care nu poate fi spart. ,,Fac legea seară de seară. Nu se poate așa ceva!”

Cuibul de prostituţie ce nu poate fi spart se află în municipiul Satu Mare, el funcționează de ani de zile iar locatarii din zonă sunt deja disperaţi.

Fetele care se vând pe bani sunt de găsit, oricând, la orice oră, chiar și ziua în amiaza mare, la intersecția străzilor Corvinilor cu Bulevardul I.C. Brătianu.

Dacă ziua ele sunt mai liniştite, noaptea în schimb, sătmărenii care stau în zonă sunt de-a dreptul revoltați. Un cititor PortalSM ne-a trimis pe adresa redacției un mesaj în care își arată nemulțumirea vizavi de ce se petrece în fiecare noapte în zona adineaori amintită.

,,Aici prostituatele si “pestii” lor fac legea seara de seara, iar clientii aceatora nu au bunul simt sa respecte noaptea locatarii din aceasta zona. An de an, noapte de noapte aceeasi galagie, urlete si muzica din masini data la un volum suficient de tare cat sa nu poti sta cu geamul deschis vara. Nu se mai poate asa ceva, in centrul orasului sa nu avem o noapte linistita. (Avem copii mici care tresar noaptea din somn de la galagie si nu pot sa doarma)”, se arată în mesajul trimis de un sătmărean pe adresa redacției PortalSM.

,,Am mai sesizat acest aspect si anul trecut, si acum doi ani, si acum trei ani pe siteul primariei. Nici macar un raspuns nu am primit.

Este ora 01.00 si prostituatele striga de parca e strada lor. Nu stiu cum v-ati odihni dumneavoastra seara de seara, daca ati sta in zona asta. Chiar nu intereseaza pe nimeni? Chiar va trebui sa ajungem la alte surse ca sa ia cineva masuri? De competenta cui tine acest aspect?

Noi, locatarii acestei zone, va rugam insistent sa faceti ceva! Degeaba sunt prostituatele amendate o data la saptamana. Se sterg la fund cu amenzile….ia duceti-le la munca…ca tot au de achitat o multime de amenzi neplatite pt bugetul local”, a mai precizat sătmăreanul.