Omagiu adus tânărului ucis. Mai multe persoane s-au adunat la locul în care Cristian Surd, tânărul în vârstă de 18 ani, a fost omorât azi noapte. Aceștia au adus astăzi un omagiu în cinstea tânărului ucis, aprinzând candele și rostind rugăciuni. Totodată, s-a ținut un moment de reculegere pentru odihna veșnică a sufletului acestuia.
Reamintim că în noaptea dinspre sâmbătă spre duminică, în orașul Negrești Oaș a avut loc o crimă care a zguduit întreg județul. Cristian Surd, un tânăr în vârstă de 18 ani din Călinești Oaș, a fost înjunghiat cu un cui în inimă de către un alt tânăr în vârstă de 19 ani. Victima a murit în câteva minute, pierzând foarte mult sânge.
La fața locului a intervenit imediat un echipaj de jandarmerie care l-a prins pe presupusul criminal.
Principalul suspect în cazul crimei este Ioan Petre Crișan din Vama, însă acesta susţine că nu el este autorul crimei. Cu toate acestea, el a fost reţinut, urmând să fie prezentat, luni, judecătorilor cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.