PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Adrian Albu: PNL îşi propune stoparea unor modificări legislative totalitare ale guvernului PSD

Preşedintele PNL Satu Mare, Adrian Albu, alături de deputatul Romeo Nicoară, au prezentat astăzi, într-o conferinţă de presă, direcţia partidului şi acţiunile pe care le vor întreprinde la nivel naţional în vederea stopării unor proiecte ale guvernului PSD ALDE pe care le consideră totalitare, dar şi pentru promovarea altor iniţiative legislative.

“Au avut loc mai multe întâlniri la nivelul conduerii PNL pentru a se hotărî liniile de acţiune şi iniţiativele legislative pe care dorim să le promovăm în această sesiune parlamentară. Ideea de bază a PNL este să reuşim să ne constituim în principala forţă de bază a opoziţiei Coaliţiei PSD-ALDE susţinut şi de minorităţile naţionale, şi dorim să fim o prezenţă activă şi să ne impunem  punctele de vedere în unele probleme cum sunt chestiuni fiscale, modificări legislative în ce priveşte şi legile justiţiei, pentru că sunt anumite tendinţe totalitare pe care PSD împreună cu ALDE le manifestă în această perioadă şi ar fi de dorit ca ele să fie stopate”, a declarat Adrian Albu.

“Vom depune un proiect de lege care va încerca să stopeze migraţia politică a aleşilor, a parlamentarilor. Evident că sunt foarte multe dezbateri pe Constituţie vizavi de acest subiect, dar acestea vor fi pe masa discuţiilor când va fi în Parlament. Acest lucru îl susţinem cu tărie, pentru că traseismul politic este o cauză majoră a ineficienţei clasei  politice din România”, a declarat Romeo Nicoară.

Prioritatile Iegislative ale PNL pentru sesiunea parlamentara de toamna sunt:

  1. Respingerea in Parlament a tuturor ordonantelor si ordonantelor de urgenta emise de guvernul Tudose, care au majorat fiscalitatea si au atacat mediul de afaceri cu reglementari care vor afecta grav toate companiile din Romania.
  2. PNL va initia si va sustine un proiect de lege pentru interzicerea traseismului politic si la nivel parlamentar, asa cum s-a facut si la nivelul autoritatilor locale.
  3. PNL are ca prioritate proiectul de Iege privind alegerea cu cincizeci la suta plus unu a primarilor si a presedintilor de consilii judetene.
  4. PNL va inainta si va sustine un proiect de lege pentru introducerea votului electronic.
  5. PNL va elabora un proiect de Iege ce va fi inaintat in aceasta sesiune parlamentara si care are ca obiectiv imbunatatirea relatiei Statului cu cetatenii, care spune ca orice institutie care trebuie sa acorde un drept solicitat de un cetatean in baza legii, nu mai are dreptul sa-I trimita pe cetatean la alte institutii publice pentru a obtine diferite informatii, ci este obligatia institutiei respective de a obtine informatii de la celelalte institutii de stat detinatoare ale acestor informatii, astfel incat sa decida acordarea dreptului catre cetatean.
  6. PNL va elabora un proiect de lege ce are ca scop ajutarea primariilor si consiliilor judetene de a-si creste veniturile la bugetul local, prin cresterea cotelor din impozitul pe venit de la 41,5% la 44,5% pentru primarii si de la 11.25% la 13.25% la nivelul consiliilor judetene.
  7. O alta prioritate Iegislativa a PNL privind administratia publica locala vizeaza ramanerea a 80% din redevente la nivel local
  8. PNL va depune proiect de lege privind modificarea legii Curtii de Conturi. Curtea de Conturi trebuie sa verifice legalitatea proiectelor pe care Ie gandesc consilierii locali si judeteni si nu oportunitatea.
  9. PNL va depune un proiect pentru eliminarea ajutorului social pentru persoanele care refuza un loc de munca conform pregatiri sale.
  10. PNL va incerca stoparea cresterii aberante a salariului minim, pentru ca se pierd foarte multe locuri de munca in tara asta prin cresterea din pix a salariului minim.
  11. PNL isi propune sa reduca TVA si taxele pe munca.

 

Motiuni:

  1. Motiune pe legile justitiei depusa marti 05.09.2017
  2. Motiune simpla pe educatie pentru ca anul acesta scolar incepe fara manuale pentru elevii de clasele a V a
  3. Motiune simpla pe sanatate pentru lipsa de reactie si de actiune a institutiilor statului in urma crizei vaccinurilor
  4. Motiune pe infrastructura – transporturi pentru situatia infrastructurii nationale si situatia reglementatorului in energie – ANRE