PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Accident. Doi copii, loviți pe trecerea de pietoni de o șoferiță grăbită. Minorii au ajuns la spital

Un accident rutier soldat cu rănirea ușoară a doi minori a avut loc în cursul zilei de ieri, 25 septembrie, în județul Satu Mare.

 La data de 25 septembrie, în jurul orei 13.44, s-a sesizat faptul că a avut loc un eveniment rutier cu victime în localitatea Culciu Mic.

Ajunși la fața locului, polițiștii rutieri, au constatat că o conducătoare auto, de 30 de ani, din sat Cărășeu, nu a acordat prioritate de trecere pietonilor care se aflau pe trecerea de pietoni, semnalizată corespunzător, astfel că a accidentat doi minori în vârstă de 11 ani, respectiv 8 ani, aflați în traversare.

În urma accidentului a rezultat vătămarea ușoară a celor doi minori, care au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Persoana aflată la volan a fost testată cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ, de asemenea i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii unei eventuale alcoolemii.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Sursa IPJ Satu Mare