PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Drama neştiută din spatele accidentului mortal de la Odoreu. Poveste sfâşietoare

Un accident de circulaţie, aparent banal, s-a sfârşit cu o viaţă luată şi cu o dramă care va împovăra pentru totdeauna sufletele celor rămaşi în urmă. Totul a început în 3 septembrie, când Attila, de 32 de ani, se întorcea spre Satu Mare din Odoreu şi a intrat cu maşina în şanţ.

La volanul autoturismului personal, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a părăsit  partea carosabilă, intrând într-un un podeț aflat în partea stânga a direcției sale de deplasare.

El a fost transportat de urgenţă la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Satu Mare, în comă, cu răni grave la cap. Fiind un caz foarte grav, medicii l-au transferat la Spitalul din Baia Mare. Aici bărbatul a fost supus unor operaţii complicate, iar miercuri s-a stins.

Dincolo de accident, bărbatul a trecut printr-o adevărată dramă. Potrivit apropiaţilor, Attila, angajat al unei firme de pompe funebre, a fost părăsit recent de soţia sa. Ea şi-ar fi vândut un rinichi pentru a putea pleca din ţară. A rămas astfel singur, cu un copil de doar doi ani.

Attila şi-a revenit încet, a început să aibă o viaţă nouă. Din nefericire, accidentul a distrus tot.

Prietenii s-au apucat să adune bani pentru a o ajuta pe mama lui Attila cu înmormântarea. În grija ei a rămas şi micuţul copil.