PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Captură! Un sătmărean a fost reținut pentru contrabandă cu țigări și combustibil

Polițiștii din Satu Mare au ridicat 16.360 de țigarete de contrabandă, care erau disimulate în caroseria unei autoutilitare. Bărbatul care le transporta a fost reținut.

La data de 26 septembrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare au oprit în trafic un bărbat, de 62 de ani, din municipiul Satu Mare, care conducea o autoutilitară.

În urma controlului, polițiștii au descoperit 16.360 de țigarete provenite din Ucraina, care erau disimulate în caroseria autoutilitarei și 70 de litri de combustibil lichid, pentru care nu deținea documente legale.

Bunurile identificate au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoutilitara folosită la săvârșirea infracțiunii a fost indisponibilizată.

Cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, cu propunerea de a se lua măsuri preventive, sub aspectul comiterii infracțiunii de colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia.

Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale.

Sursa IPJ Satu Mare