PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Pistă de biciclete, în lungime de 3 kilometri, pe strada Barițiu

Pistă de biciclete pe strada Barițiu. Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, viceprimarul Adrian Albu și administratorul public, Maskulik Csaba au făcut luni, 18 septembrie, o vizită de lucru în zona Noroieni, pe strada Barițiu unde au fost demarate lucrările în vederea construirii pistei de biciclete.

Pista pentru biciclişti va porni de pe strada Bariţiu şi va ajunge până la capătul străzii Gorunului, în zona Aquapark, cu o lungime totală de 3 km, având un termen de execuție de 9 luni.

“Este o investiție mult așteptată de mulți sătmăreni care locuiesc în acea zonă, dar și de bicicliștii. Știm că nu stăm prea bine la capitoul piste de biciclete, însă ne concentrăm atenția pentru a schimba acest aspect și implicit pentru a încuraja transportul velo care se adresează tuturor sătmărenilor indiferent de vârstă. Intențiile noastre sunt incluse în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al orașului”, a declarat primarul Kereskényi Gábor.

Nu se va lucra doar la pista de biciclete, ci și la amenajarea trotuarelor și pe o parte și pe alta, la intrările în curți, amplasarea de borduri și bineînețeles se va avea în vedere amenajarea spațiilior verzi urmând să fie plantați și copaci.

Valoarea lucrării este de aproximativ 1.580.000 lei, investiția fiind achitată integral din bugetul municipiului Satu Mare.

Sursa Primăria Satu Mare