Ca în fiecare an, Fundația Hans Lindner prin programul Raza Speranţei facilitează accesul la concedii odihnitoare şi asigurarea condiţiilor prielnice recuperării copiilor cu boli maligne din județ si ale familiilor acestora.
Excursia organizată în această vară, poartă în mod deosebit amprenta sătmărenilor, care prin donaţiilor aduse în cadrul “Galei de binefacere” din aprilie, au dus la înfăptuirea acestui vis extraordinar. Astfel 15 copii, însoţiţi de mamele si fratii lor au avut parte de trăiri intense şi experienţe unice într-o lume unde amintirile copilăriei renasc, dorinţa de explorare nu are margini iar fantansticul devine realitate, într-un cuvânt: LEGOLAND.
Parcul de distracţii de lângă oraşul Ulm, Germania, şi-a deschis porţile şi pentru aceşti copii, care mai în tihnă, mai în grabă, au încercat toate atracţiile care le-au fost accesibile lor. Dintre acestea au amintit în mod deosebit de barca de pe toboganul de apă, la care trebuie să ajungi prin traversarea unei peşteri cu păianjeni construiţi din piese lego, platforma cu scaune care urcă şi coboară lin de unde poţi admira panorama parcului de distracţii, zona piraţilor unde din nişte vapoare cosntruite din piese Lego ai şansa sa tragi cu tunul încărcat cu apă, trenuleţul care face ocolul parcului, Hero Factory- unde nişte braţe robotice te dau zdravăn peste cap şi nu în ultimul rând lumea Ninja, locul în care fiecare are şansa să devină erou!
Pentru o încununare a acestei excursii s-au mai făcut opriri la München, la stadionul de fotbal “Allianz Arena”. Aici copiii au rămas impresionaţi de capacitatea peluzelor, care pot găzdui 75.000 de spectatori, de vestiarele echipelor, de tehnica modernă de întreţinere a gazonului, de parcările subterane imense, dar şi de muzeul, unde au văzut trofeele câştigate de către echipa Bayern München.
Plimbarea în centrul istoric, în piaţa Marienplatz a fost la fel de atractivă, au putut admira “Glockenspiel” şi Biserica Sfântului Petru, terasele pregătite pentru Oktoberfest. Şi pentru a încheia excursia cu distracţie şi adrenalină, grupul a făcut un popas şi la Viena, invadând Praterul vienez, un alt adevărat univers modern al aventurilor. Aici atracţia cea mai mare a fost Roata uriaşă vieneză, care se înalţă în văzduhuri, caruselul cu lanţuri, tunelurile de poveşti, roata cu flori.
Excursia s-a încheiat, dar copiii sunt încă acolo în gândurile şi amintirile lor. Familiile nu găsesc cuvinte potrivite de a transmite mii de mulţumiri sătmărenilor, echipelor Autoreflex şi Apaserv, care au dus fiecare un aport considerabil la înfăptuirea acestor zile aventuroase, pe care le-au putut petrece alături de copiii lor, de eroii lor! Impresia unui copil, la coborârea din caruselul montagne-russe este şi mai mult decât expresivă: “Am simţit, că trăiesc!”
Fundaţia Hans Lindner se înclină în faţa sătmărenilor şi le mulţumeşte, că susţin demersurile echipei Raza Speranţei, unde visele pot deveni realitate!