Asfaltarea pe podul Decebal se încheie astăzi, iar circulația va fi reluată pe acea parte, însă, cu toate acestea, cealaltă parte rămâne în stand-by. City managerul Maskulik Csaba a declarat că deși firma executantă spune că ar reuși să termine întreaga lucrare în 5 săptămâni, vorbim de partea dreaptă a podului, la coborâre, unde trebuie turnat asfalt nou, conducerea municipiului Satu Mare se îndoiește de acest lucru, iar lucrările se pare că vor fi reluate abia anul viitor în primăvară. Conducerea oraşului nu mai are încredere în promisiunile firmei din Zalău.
În această dimineață s-a circulat deja pe asfaltul proaspăt turnat, un polițist local dirijând circulația, însă acest lucru nu trebuia să se întâmple atât de repede, spun reprezentanții primăriei.
Acum rămâne de refăcut cealaltă parte a podului, la coborâre, lucru aproape imposibil de realizat în acest an, spun reprezentanții primăriei, având în vedere că firma care se ocupă de pod, este aceeași care a făcut o treabă de mântuiala pe strada Diana.
Cel mai probabil, lucrările la podul Decebal vor fi reluate anul viitor, iar până atunci, sensul giratoriu de la Burdea va rămâne în funcțiune.