PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

A început cu scandal, se termină cu scandal. Conducerea LIDL decide astăzi dacă deschide magazinul

Deși au anunțat locatarii blocurilor de pe Careiului că magazinul LIDL se deschide joi dimineața, conducerea companiei nu mai este atât e sigură, urmând ca astăzi să decidă cum se va proceda mai departe. Conform surselor PortalSM, astăzi este programată o întâlnire pe această temă, după ce primarul Kereskenyi Gabor a declarat că nu va elibera autorizaţie de construire până la finalizarea sensului giratoriu de la Crinul.

Reprezentanţii Primăriei au precizat că LIDL poate deschide oricând magazinul,  chiar dacă nu are autorizaţie, dar riscă amenzi cuprinse între 1.000 şi 2.500 lei/zi. Conducerea Primăriei pare hotărâtă să aplice amenda maximă pe zi. Primarul Kereskenyi Gabor a precizat că lucrările la sensul giratoriu trebuiau finalizate până la începutul şcolii, ar dacă se deschide magazinul în astfel de condiţii, va fi haos în zonă.

Amintim că sătmărenii care au domiciliul în blocurile învecinate au primit în poştă scrisori de la LIDL în care reprezentanţii firmei îşi cer scuze faţă de disconfortul creat, dar îi şi anunţă că produsele, atât cele nealimentare cât şi cele alimentare, vor avea o reducere de 20%.

“Din 12 octombrie, deschidem uşile noului nostru magazin de pe Bulevardul Lalelei nr.2, unde vă aşteptăm în fiecare zi cu o varietate largă de produse de calitate, la cel mai bun preţ. Pentru a sărbători deschiderea noului magazin LIDL din oraş, în ziua inaugurării acestuia, v-am pregătit reduceri de peste 20% la articolele nealimentare, dar şi la cele alimentare, precum mezelurile, lactatele, dulciurile şi altele”, a transmis echipa LIDL.

Este cât se poate de evident că reprezentanţii LIDL nu vor reuşi să termine şi lucrările la sensul giratoriu de la Crinul până joi. Aşadar, este posibilă o amânare a deschiderii. Lucrările la magazinul LIDL de pe Careiului au început cu scandal, la început cu Biserica Ortodoxă, şi se pare că se termină tot cu scandal, de data aceasta cu Primăria.

 

 

Exit mobile version