PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Inconștiență pură! A intrat pe contrasens și a provocat un accident care putea avea urmări tragice

Inconștiența la volan parcă nu are limite. La data de, 28 octombrie, în jurul orei 23:30, polițiștii Serviciului Rutier Satu Mare au fost sesizați despre faptul că între localitățile Tămășeni și Halmeu a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime omenești.

Deplasându-se la fața locului au constatat că un bărbat, de 32 de ani, din localitatea Batarci, aflându-se la volanul unui autoturism, într-o curbă la dreapta a pătruns pe contrasens  intrând în coliziune au un alt autoturism care se deplasa din sens opus. În urma evenimentului a rezultat rănirea gravă a șoferului care a produs accidentul și rănirea ușoară a celuilalt.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,19 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru cel dintâi menționat și negativ pentru cel din urmă.

Împrejurările comiterii accidentului sunt cercetate în dosar penal constituit pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Sursa – IPJ Satu Mare