Trei persoane, suporteri ai echipei ASU Politehnica Timișoara, cercetate sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., după ce au fost identificate cu droguri de risc asupra lor în municipiul Satu Mare.
La data de 7 octombrie, ora 7.00, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și de ordine publică din cadrul I.P.J. Satu Mare, au identificat trei bărbați, de 28, 30, respectiv 32 de ani, din municipiul Timișoara, care dețineau droguri de risc.
În fapt, s-a stabilit că bărbații se aflau în municipiul Satu Mare în calitate de susținători ai unei echipe sportive, fiind cazați într-un hotel din localitate. În urma controlului efectuat de către polițiști, s-au ridicat din camera de hotel, mai multe plicuri de substanța vegetală de culoare verde oliv în greutate de aproximativ 20 g ce urmează a fi expertizate.
În cauză se efectuează cercetări sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. cu persoanele identificate în stare de libertate privind săvârșirea infracțiunii de cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu.
Sursa – IPJ Satu Mare