PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Bate vântul prin Dacia. La propriu! Se distruge cu bună ştiinţă!

Bate vântul prin hotelul Dacia. După ce prelata care acoperea faţada hotelului a fost smulsă de vând, a ieşit la iveală faţa reală a hotelului.

Se pare că proprietarilor nu prea le pasă să salveze ce se mai poate, din moment ce, cu cheltuieli relativ minore, s-ar putea salva multe.

De exemplu geamurile sunt larg deschise, prin ele intră vântul şi ploaia, se infiltrează în pereţii vechi de peste 100 de ani şi îi degradează tot mai tare. Unele geamuri trebuie doar închise, iar în altele trebuie înlocuită doar sticla.

În aceste condiţii, se ridică întrebarea dacă se doreşte cu adevărat salvarea hotelului. În plus, dacă omul de afaceri Vasile Ţânţaş a efectuat deja pedeapsa cu închisoarea pentru distrugerea hotelului, mai poate fi pedepsit pentru că se distruge în continuare tot mai tare?