PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Primăria va majora impozitele, dacă Guvernul nu revine la modificările fiscale

Primarul Kereskenyi Gabor a anunţat astăzi într-o conferinţă de presă că s-a făcut o simulare pentru majorarea cu 20% a impozitelor, începând de anul viitor, dacă Guvernul nu va reveni asupra modificărilor fiscale adoptate recent, din cauza cărora municipiul Satu Mare pierde 34 de milioane de lei. Majorările ar urma să se aplice pentru autoturisme şi clădiri.

Hotărârea de majorare a impozitelor trebuia adoptată în şedinţa de mâine, dar edilul a decis să o amâne, cu speranţa că guvernul va reveni asupra măsurilor şi va găsit soluţii pentru compensarea acestei pierderi.

“Dacă vom majora taxele şi impozitele locale, toată suma colectată de la populaţie va merge către investiţii, către dezvoltarea oraşului. Cu o majorare de aproximativ 20% am putea colecta în plus faţă de acest an în jur de 5,5 milioane de lei. Am decis scoaterea de pe ordinea de zi amânarea cu 2-3 săptămâni, dar mai mult nu putem aştepta, trebuie să ne construim bugetul pe anul 2018”, a declarat Kereskenyi.

Primarul a mai adăugat că reprezentanţii PSD vor apela la un “populism ieftin” şi vor cere majorarea gradului de colectare în locul majorării.

“Unii colegi din populism ieftin nu vor să majorăm taxele ci să creştem gradul de colectare. Ca răspuns la aceşti consilieri, aş sugera ca în loc de sfaturi, să facă demersuri la guvernul lor, PSD-ALDE, de conştientizare despre situaţia în care suntem, pentru că în afară de un minus de 34 milioane lei, urmează ca unele instituţii de cultură să treacă pe o creştere salarială, respectiv inflaţia va fi mai mare, deci acel minus va fi mai mare de 34 de milioane de lei. Aş dori ca aceşti colegi să conştientizeze guvernul să revină la aceste măsuri, care afectează cetăţenii”, a mai spus edilul.

Potrivit primarului,  gradul de colectare a fost în 2015 de 84% şi în 2016 de 87%.