PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

PSD vrea în conducere la Satu Mare, UDMR “o scaldă, amiabil şi drăguţ”

PSD vrea să obţină posturi de vicepreşedinţi în Consiliul Judeţean dar şi de viceprimari în municipiul Satu Mare, în condiţiile în care este cel mai mare partid românesc din judeţ, doar că reprezentanţii UDMR “o scaldă” “amiabil şi drăguţ”. Anunţul a fost făcut de către preşedintele filialei judeţene a PSD Satu Mare, Aurelia Fedorca.

Ea a explicat că ultima discuţie a avut loc cu preşedintele UDMR Satu Mare, Pataki Csaba, chiar în prezenţa lui Liviu Dragnea, la ultima sa vizită, doar că Pataki şi atunci a “scăldat-o”, invocând că ar vrea o pace politică la nivelul întregului judeţ. PSD-iştii nu se mulţumesc cu asta.

“Şi acum când a venit domnul preşedinte Liviu Dragnea la Satu Mare a fost o rundă de negocieri cu domnul preşedinte al Consiliului Judeţean, Pataki Csaba. Şi atunci din nou s-a reiterat dorinţa noastră, iar dânşii la fel au scăldat-o că doresc o pace politică la nivel de Satu Mare. Deocamdată suntem în acest stadiu. Noi am declarat că n-o să mergem în Consiliul Judeţean în această formulă de trei (adică o alianţă între UDMR cu PNL şi PSD – n.r.). Mai departe o să vedem ce o să fie”, a spus Fedorca.

Ea amintit că este format la nivel un grup de negociere cu UDMR, dar nu s-a reușit până acum să se ajungă la nicio concluzie.

“Recunosc că discuţiile au fost foarte amiabile şi drăguţe. De altfel, în schimb nu s-a făcut nimic concret. Cerinţa noastră, a organizaţiei judeţene şi naţionale este ca parteneriatul politic între PSD şi UDMR să se concretizeze cam cel puţin cum este acum între UDMR şi PNL, adică preşedinte şi primar la UDMR, cei doi vicepreşedinţi şi viceprimari la PSD. Cred eu că este un fel de amăgire, ca să nu existe niciun fel de opoziţie la nivel de judeţ, să fie un fel de dragoste generală, astfel încât sătmărenii să nu ştie nici cine muncește, nici cine nu muncește, nici cine nu face treabă, iar când o să vină 2020 să trăiască în aceeaşi ceaţă. Noi nu dorim acest lucru”, a mai spus liderul PSD.

 

Exit mobile version