PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Tineri prinși în timp ce fumau marijuana în spatele școlii ,,Constantin Brâncoveanu”

Un echipaj al Poliției Locale Satu Mare a surprins, vineri, 10 noiembrie, în spatele Școlii Gimnaziale ”Constantin Brâncoveanu”, șase tineri care consumau substanțe etnobotanice. Asupra lor, polițiștii locali au găsit țigări și mai multe pliculețe cu substanțe etnobotanice.

Cei șase tineri, cu vârste cuprinse între 16 și 26 de ani, au fost conduși la sediul Poliției Locale, care a sesizat Biroul Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Satu Mare.

Prezența echipajelor Poliției Locale în zona școlilor a fost intensificată de la începutul anului școlar, tocmai pentru a garanta siguranța elevilor. În acest caz nu a fost vorba despre elevi care frecventau Școala Gimnazială ”Constantin Brâncoveanu”, însă datorită faptului că patrula de poliție se afla în zona școlii s-a reușit depistarea acestor tineri.

Acest caz confirmă încă o dată necesitatea aplicări măsurilor pentru creșterea gradului de siguranță în perimetrul școlilor, prin activități preventive specifice, monitorizarea unităților de învățământ, includerea unităților identificate cu grad de risc în intinerariile de patrulare, adaptarea dispozitivelor de ordine și siguranță publică în funcție de situația operativă.

Sursa – Primăria Satu Mare

 

 

 

 

Exit mobile version