În această după-amiază, marți, 12 decembrie, la sediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Satu Mare, prefectul Darius Filip a dat citire, în prezenţa angajaţilor APIA, ordinului de detaşare a directorului de la Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Satu Mare, Virgil Dragoş la Centrul judeţean Satu Mare al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură . Astfel, Virgil Dragoş va exercita funcţia de director executiv al APIA pe o perioadă de şase luni.
Cu acest prilej, prefectul a felicitat noul director, i-a urat mult succes în noua funcţie şi le-a recomandat celor prezenţi să fie deschişi faţă de conducere şi să nu uite că o instituţie e ca o familie ţinând cont de faptul că îşi petrec cel puţin opt ore zilnic împreună iar comunicarea este foarte importantă pentru a funcţiona ca o echipă.
Sursa – Instituția Prefectului