PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Viceprim-ministrul Paul Stănescu: Podul peste râul Someș, cea mai mare investiție finanțată prin PNDL

 
Aflat în această dimineață la Satu Mare, viceprim-ministrul României și ministrul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, Paul Stănescu a vorbit despre cele mai importante proiecte ce urmează să fie implementate în Satu Mare, prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2 (PNDL 2). Cel mai important proiect, și anume cel de-al treilea pod peste râul Someș, a fost de asemenea pe masa de discuții.
Viceprim-ministrul Paul Stănescu a ținut să precizeze că proiectul celui de al treilea pod rămâne în picioare și continuă să fie o prioritate atunci când vine vorba de investițiile ce urmează să fie implementate în Satu Mare. De asemenea, Paul Stănescu a declarat că acest proiect este de departe cel mai mare din PNDL: ,,Practic, prin Porgramul Național de Devoltare Locală, partea a doua, cea mai mare investiție e la dumneavoastră aici, podul peste râul Someș, 81 de milioane de lei. Cea mai mare investiție al acestui program este în județul Satu Mare, în municipiul Satu Mare, podul peste râul Someș. Este cea mai mare investiție ca valoare”, a declarat vicepremierul Paul Stănescu.
Ministrul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a mai spus că și prin PNDL, partea întâi, Sătmarul a beneficiat de o sumă importantă pentru realizarea unor obiective: ,,În PNDL, partea întâi, municipul Satu Mare a beneficiat de 218 milioane de lei, modernizare drumuri, reabilitare Liceul Teoretic German, reparații școli. Așadar, și în municipiul Satu Mare sunt foarte multe investiții”, a mai adăugat Paul Stănescu.
Reamintim că vicepremierul a semnat în această dimineață, la Satu Mare, câteva contracte ce urmează să fie derulate de Consiliul Județean Satu Mare. Valoarea contractelor, finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2 (PNDL), se ridică la aproape 140 de milioane de lei.