PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO&VIDEO. Accident mortal în Cluj. BMW de Satu Mare rupt în două, organe pe şosea!

Accident mortal în Cluj azi noapte. Evenimentul a avut loc pe strada Câmpul Pâinii, din Cluj Napoca, unde un BMW înmatrticulat în judeţul Satu Mare s-a izbit violent de un stâlp, după care s-a rupt în două.

“Acul indicatorului era oprit la viteza de 200 km/h”, a menționat unul dintre cei care au fost în zonă, pentru Ziua de Cluj, în timp ce alt martor a relatat că polițistul rutier aflat la faţa locului că șoferul consumase alcool înainte de a se urca la volan.

În urma impactului extrem de violent, pasagerul de pe locul din dreapta faţă a decedat pe loc. Şoferul a scăpat cu viaţă.

“Organe umane erau împrăștiate peste tot, iar motorul era la 10 metri de mașină”, a spus un alt martor.

Poziţia IPJ Cluj:

La data de 11 ianuarie a.c., în jurul orei 23:40, pe strada Câmpul Pâinii, din Cluj-Napoca, s-a produs un accident rutier soldat cu decesul unei persoane şi rănirea alteia.
Conform primelor informaţii, un bărbat, de 34 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autovehicul pe strada Câmpul Pâinii, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum şi a consumului de alcool, ar fi pierdut controlul asupra autoturismului, intrând în coliziune cu un stâlp.
Accidentul s-a soldat cu decesul unui bărbat, 37 de ani, din Cluj-Napoca, pasager în autoturism.
Conducătorul auto a fost rănit grav. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, fapte prevăzute de Codul penal.

 

sursa foto: Someşeanul, Info Trafic Cluj