Ultima actualizare: azi, 18:45
Locale

FOTO&VIDEO. Accident mortal în Cluj. BMW de Satu Mare rupt în două, organe pe şosea!

Accident mortal în Cluj azi noapte. Evenimentul a avut loc pe strada Câmpul Pâinii, din Cluj Napoca, unde un BMW înmatrticulat în judeţul Satu Mare s-a izbit violent de un stâlp, după care s-a rupt în două.

“Acul indicatorului era oprit la viteza de 200 km/h”, a menționat unul dintre cei care au fost în zonă, pentru Ziua de Cluj, în timp ce alt martor a relatat că polițistul rutier aflat la faţa locului că șoferul consumase alcool înainte de a se urca la volan.

În urma impactului extrem de violent, pasagerul de pe locul din dreapta faţă a decedat pe loc. Şoferul a scăpat cu viaţă.

“Organe umane erau împrăștiate peste tot, iar motorul era la 10 metri de mașină”, a spus un alt martor.

Poziţia IPJ Cluj:

La data de 11 ianuarie a.c., în jurul orei 23:40, pe strada Câmpul Pâinii, din Cluj-Napoca, s-a produs un accident rutier soldat cu decesul unei persoane şi rănirea alteia.
Conform primelor informaţii, un bărbat, de 34 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autovehicul pe strada Câmpul Pâinii, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum şi a consumului de alcool, ar fi pierdut controlul asupra autoturismului, intrând în coliziune cu un stâlp.
Accidentul s-a soldat cu decesul unui bărbat, 37 de ani, din Cluj-Napoca, pasager în autoturism.
Conducătorul auto a fost rănit grav. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, fapte prevăzute de Codul penal.

 

Accident mortal în Cluj

VIDEO. Accident mortal în Cluj. Un BMW de Satu Mare, cu 200 km/h, a lovit un stâlp. https://goo.gl/eRBRLU

Posted by PortalSM on 11 Ianuarie 2018

sursa foto: Someşeanul, Info Trafic Cluj

23 comentarii

  1. Unu' Răspunde

    Fain! De ce tâmpenii esunt în stare omurile cu bemweurile …

    • alin Răspunde

      Invata sa scrii in romana bozgore, nu e vorba de masina , e vorba ca e prost soferul ,se putea intampla cu orice alt cotet.

      • Unu' Răspunde

        Bozgor ești tu, idiotule, eu parafrazam un filmuleț de pe youtube …
        De altfel,conform unor studii, șoferii de bemweuri (sic!) sunt cei mai agresivi șoferi!

  2. abc Răspunde

    Selecția naturală.

  3. whocares Răspunde

    @abc – Ce selectie … ca vinovatul a scapat si pasagerul a ramas “selectat”

  4. UNA Răspunde

    erau satmareni sau numai masina e din satu mare??

  5. Avut Răspunde

    inca un dobitoc care s-a crezut invincibil, si pentru care regulile de circulatie sunt doar cu rol de fapt divers…

  6. 123 Răspunde

    pacat ca nu a murit soferul. data vitoare, o sa omoare pe altcineva. cunosc 2 bemve-isti care au omorat oameni nevinovati. ulterior, unul a mai dat in cineva, celalalt doar merge in continuare criminal de tare

  7. y Răspunde

    Stați că poate aflăm că e polițai. Zilele astea e la modă.

    • Avut Răspunde

      Bravo. Cum sa reduci toata activitatea unei institutii la un singur dezaxat. Nu fac parte din politia romana, insa nu pot sa raman indiferent la astfel de aberatii… Atunci cand vesticii ne-au facut pe toti tigani nu a fost bine, insa noi putem face tot felul de generalizari… patetic!

    • Matroz Răspunde

      @y:zilele acestea inspirația nefasta îți joaca feste!👎

      • y Răspunde

        Dar de marele procuror DNA din București care a făcut accident cu 1,60 alcoolemie ce zici? Și șl stiau că este bețivan, cică era starea lui ”naturală”.

  8. M Răspunde

    nu mai are rost sa specificati marca autotirismului. stim deja, daca e alcool, viteza si accident mortal cu siguranta e vorba de un bmw.

    • alin Răspunde

      Aici e vorba ca e prost soferul , marca masinii nu are treaba , se putea intampla cu orice cotet de masina.

  9. nucco Răspunde

    Sofer de BMW, pericol public.

  10. Bogu Răspunde

    Eu ma gandesc serios sa fac un demers judiciar impotriva redactiei. NU ESTE ACCEPTABIL CA O POZA DE TIPUL PENULTIMEI DIN ARTICOL SA FIE PUBLICATA!

    • cârcotaş Răspunde

      Nu ştiu dacă ai dreptate.Cred că în cadrul şcolii de şoferi ar trebui introduse ore de vizionare a accidentelor de circulaţie,pentru conştientizare.Unii cred că dacă au frâne bune sunt asiguraţi,că doar frâna e chiar lângă acceleraţie.Despre dinamica maşinii,relaţionarea cu traficul şi starea carosabilului, puţin cunosc câte ceva şi ştiu să folosească aceste lucruri în şofat.Apoi dacă eşti beat nimic nu mai contează.

      • Norick Răspunde

        Ai dreptate @cârcotaş . In timpul lui ceasca erau puse in fata politiei (scuze, militiei ) poze cu accidente grave (fara retusari) pentru constientizarea cetatenilor , inclusiv a copiilor asupra pericolelor existente in trafic ! Poate nu ar strica nici in sec XXI asa ceva. – iin multe tari am vazut masini distruse in diferite accidente expuse in centru’ oraselor – vezi tu ce efect are – te gandesti la ele si dupa o saptamana cand apesi pedala de acceleratie… 😉

      • Bogu Răspunde

        Soferii target nu au reactie si sunt o multtudine de studii in aceasta directie. Ei pur si simplu nu sunt interesati, marcati sau considera ca nu li se va intampla lor. O schimbare in aceasta directie este mult mai complexa. Legea trebuie sa fie mult mai severa, politia mult mai prezenta iar constientizarea populatiei in vederea responsabilizarii in trafic se face cu totul altfel. Se cauta tiparele care duc la asemenea accidente, spre exemplu condusul agresiv, viteza excesiva, “tailing” (adica conduci foarte aproape de cel din fata autoturismului ta) si multe altele si LE PENALIZEZI. Cum le penalizezi? De exemplu anulezi dreptul de a conduce pe 6 luni – 1 an de zile, amenzi probabil de 10 -15 ori mai mari pentru asemenea situatii. Toate aceste masuri de educare a soferylui auto vor avea ca rezultat diminuarea numarului de asemenea accidente. Problema principala a accidentelor in RO nu e infrastuctura, sunt soferii si proasta intretinere auto. Apropo, vad ca acum e ultima poza….ma rog.

    • Norick for President Răspunde

      Prima data ii mai greu.
      http://www.reddit.com/r/watchpeopledie

  11. Jackie Kocsan Răspunde

    De vineri aceeasi stire… Interesant ca nu scrieti nimic despre Pannonia Hotel… Sunteti in urma…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe despre Locale
MITĂ. A oferit 50 de euro unor poliţişti din Satu Mare

Un bărbat prins la volan a ajuns în instanţă după ce a fost prins la volanul unui autoturism, deși nu...

Închide