PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO&VIDEO. Două accidente unul după altul! Trei pietoni loviți, aseară, în municipiul Satu Mare

În cursul serii de ieri, 3 ianuarie, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane pe strada C.A. Rosetti din municipiul Satu Mare.

Deplasându-se la fața locului, polițiștii au constatat faptul că, o femeie, de 24 de ani, din municipiul Satu Mare, aflându-se la volanul unui autoturism, a accidentat un bărbat, de 77 de ani, din aceeași localitate, care se afla în traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure corespunzător.

Tot ieri, 3 ianuarie, aceeași polițiști au fost sesizați despre producerea unui alt eveniment rutier care s-a soldat cu rănirea unor persoane pe bulevardul Octavian Goga din municipiu.

În urma cercetărilor efectuate polițiștii au stabilit că o tânără, de 24 de ani, din localitatea Satu Mare, pe fondul neacordării priorității de trecere a accidentat un bărbat, de 63 de ani, și o femeie, de 43 de ani, ambii din aceeași localitate, care se aflau în traversarea străzii pe trecerea de pietoni marcată și semnalizată corespunzător.

Ca urmare a evenimentelor rutiere, cei trei pietoni accidentați au suferit vătămări corporale grave. Cele două persoane aflate la volan au fost testate cu aparatul alcooltest rezultatele fiind negative.

În ambele cauze se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Sursa – IPJ Satu Mare

 

Exit mobile version